Home » Natură » O specie de ţânţari purtători de malarie a fost nimicită cu ajutorul modificării genetice

O specie de ţânţari purtători de malarie a fost nimicită cu ajutorul modificării genetice

Publicat: 27.09.2018
Cercetătorii au anunţat la începutul săptămânii nimicirea, în premieră, a unei întregi populaţii de ţânţari purtătoare a malariei. Reuşita a fost realizată momentan în laborator, prin intermediul modificării genetice.

Tehnologia de transmitere a genelor are ca scop transmiterea în proporţii mari a modificărilor genetice la mai multe generaţii. Conform AFP, în cadrul experimentelor cu specia Anopheles gambiae, cercetătorii din cadrul Colegiului Imperial din Londra au modificat gena dsx (doublesex) pentru ca femelele din fiecare generaţie să nu mai poată înţepa sau să se reproducă. 

După doar opt generaţii, nu mai exista nicio femelă, iar populaţia a dispărut din cauza lipsei de noi insecte. „Această reuşită arată că transmiterea genetică chiar funcţionează şi oferă o speranţă în lupta împotriva bolilor ce au afectat omenirea timp de secole”, a declarat principalul autor Andrea Crisanti, din cadrul colegiului. 

Malaria a afectat peste 200 milioane de oameni la nivel global în 2016 şi a ucis aproximativ 450.000 de persoane. A rămas una dintre cele mai mortale boli infecţioase. Încercările anterioare realizate de aceeaşi echipă de inducere a dispariţiei programate a ţânţarilor au dus la „rezistenţa” sub forma unei mutaţii ce a luptat împotriva modificării genetice. 

Următorul pas este reprezentat de testarea tehnologiei într-un laborator ce imită mediul tropical. „Vor fi necesari între 5-10 ani înainte de eliberarea unor astfel de ţânţari în natură”, a declarat Crisanti. 

Specialiştii ce nu au fost implicaţi în studiu susţin că este o reuşită. „Metodele tradiţionale de controlare a ţânţarilor, mai ales prin insecticide, devin tot mai ineficiente”, a declarat Cameron Webb, lector din cadrul Universităţii din Sydney. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ